Dan Mitriuc, Director General Moldtelecom: În ultimii 2 ani de activitate, Unite a înregistrat cele mai spectaculoase rezultate, confirmat de ANRCETI

Moldtelecom care, datorită eforturilor comune de echipă se reflectă în rezultate remarcabile obținute de Unite pe piaţă, potrivit datelor publicate de ANRCETI. Anul 2017, este al doilea an consecutiv, în care Unite înregistrează cel mai mare tempou de creştere pe piaţa serviciilor de telefonie mobilă. Este unicul operator care a înregistrat creşteri însemnate pe toate direcţiile pe o piaţă care se află în stagnare. Baza de abonaţi Unite s-a majorat cu 7%, volumul traficului de voce în reţea - cu 5,5%, iar volumul vânzărilor realizate a crescut şi mai impresionant - cu 9,6 %. Aceste rezultate reprezintă un indicator de performanţă excelent în contextul scăderilor continue înregistrate de ceilalți operatori pe piaţa serviciilor de telefonie mobilă.

Fiind de 2 ani la conducerea uneia dintre cele mai mari companii din ţară, care este, de altfel, de 25 de ani driver-ul vieţii digitale din ţară, trăiesc un sentiment unic să ştiu că pot contribui la evoluţia vieţii celor 1 924 376 de abonaţi.

Astăzi, viaţa cotidiană a societăţii este de neconceput fără acces rapid la servicii de comunicaţii electronice, de la care derivă şi toate celelalte aspecte importante. Comunicarea permanentă, informarea, conexiunea cu oricine şi oricând sunt practic lucruri la care nici nu ne mai gândim, care se întâmplă în mod implicit, dar care ne definesc activitatea zilnică, reuşitele şi aspiraţiile.

Cu aceste viziuni stabilite, de oferire a unei experienţe incomparabile de comunicare, ne-am concentrat şi am investit continuu în calitate chiar şi pe o piaţă cu tendinţă de stagnare. Anume această abordare profesionistă ne-a adus cele mai spectaculoase rezultate. Tocmai ca rezultat al acestor direcții de business, Unite a fost certificat drept operatorul cu cea mai înaltă calitate voce din țară şi cea mai vastă reţea 3G, cu 99,5% acoperire, după populaţie.

Într-o rețea în care abonații sunt utilizatori avansați de tehnologii moderne, care generează cel mai mult trafic internet mobil din țară şi care dețin în proporție de peste 80% smatphone-uri performante, calitatea este ceea ce contează.

În domeniul serviciilor de comunicaţii electronice, trebuie să fii mereu în pas cu evoluţia tehnologiilor şi schimbul de preferinţe al utilizatorilor. Noi suntem întotdeauna cu pulsul pe aceste schimbări. Actualmente, piaţa serviciilor de telefonie mobilă a atins o penetrare de 125,6%, tendinţa de creştere trecând într-un mod accelerat spre serviciile de Internet mobil. În anul 2017, numărul total al abonaţilor pe piaţa de comunicaţii electronice din ţară, la serviciile de Internet mobil a sporit cu 28,3%, iar a utilizatorilor serviciilor de acces la Internet mobil prin telefoane inteligente - cu 33,1%. Volumul total al traficului generat de utilizatorii acestor servicii a crescut, față de anul 2016, cu 28,1%. Iar din acest volum de trafic, a crescut cu 77,4% traficul de Internet mobil consumat prin intermediul telefoanelor inteligente și cu 12,2% - traficul la Internet mobil dedicat.

Din totalul traficului de internet mobil dedicat, în 2017, abonaţii Unite au generat, 54%. Trecerea majoră la traficul consumat de pe telefoane inteligente este absolut explicabilă, deoarece utilizatorii își doresc să fie în conexiune permanentă cu lucrurile importante din viaţa lor, oriunde s-ar afla, direct de pe telefoanele mobile.

De aceea, avem grijă să creăm constant cele mai generoase abonamente dintre toți operatorii din țară, astfel Unite fiind reţeaua perfectă pentru smartphone-uri.

Acesta este şi motivul pentru care Unite este și rețeaua în care cea mai însemnată parte o ocupă abonamentele.

Înregistrăm creșteri deosebite și a numărului de clienți corporativi, care aleg sigur totalitatea beneficiilor primite la conectarea abonamentelor Unite la serviciile de telefonie mobilă.

Este o relație cauzală bine definită și explorată la maximum de către companie. Punem accent pe multitudinea de beneficii și funcționalități la conectarea tuturor serviciilor Moldtelecom. Într-un singur pachet, oferim posibilități infinite ale serviciilor de telecomunicații și, mai mult decât atât, reduceri considerabile la plata integrală a abonamentului.

Împreună am reuşit să devenim operatorul numărul 1 în servicii integrate mobile – fixe –Internet – TV